AVERTISMENTUL directoarei unui centru pentru dependenții de droguri: „Problema este mult mai mare decât soluţiile pe care le putem noi oferi acum”

AVERTISMENTUL directoarei unui centru pentru dependenții de droguri: „Problema este mult mai mare decât soluţiile pe care le putem noi oferi acum”
Publicat: 22/09/2023, 13:59

Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri și actuală directoare a Centrului de fete House de la Teen Challenge România, lansează un avertisment prin care spune că România are mult prea puține centre de sprijin pentru persoanele dependente de stupefiante.

Aceasta în contextul în care unul din zece români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a consumat măcar o dată în viaţă substanţe psihoactive, potrivit statisticii publicate în acest an de Agenţia Naţională Antidrog.

Prezentă joi seara la Sibiu, la conferința „Da viață, fără droguri”, Drăgan Moldoveanu spune că deși programele precum cel pe care îl desfășoară Teen Challenge Romania au o rată destul de mare de succes, acestea sunt prea puține la nivel național.

„Cel puţin unul din zece români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a consumat droguri măcar o dată în viaţă, de la noi din ţară. Şi este adevărat că rata de succes a programului Teen Challenge Romania în rândul celor care termină este de peste 90 %. Sincer, ne bucurăm cu asta, în acelaşi timp, realitatea e că noi avem trei centre, două de băieţi, unul de fete şi o capacitate de 40 de paturi. Gândiţi-vă ce capacitate mică, faţă de realitatea problemei de la noi din ţară. Ne bucurăm că suntem aici cu părintele Necula, cu domnul doctor Holger Lux de la Asociaţia Crucea Albastră. Noi împreună cu alte organizaţii (…) cred că avem o capacitate undeva la 100 de paturi. Ce vreau să vă spun cu asta? Problema este mult mai mare decât soluţiile pe care le putem noi oferi acum, dar este mai mare nevoie să investim în campanii de prevenire şi conştientizare”, a afirmat Georgiana Drăgan Moldoveanu, citată de Agerpres.

Pe lângă aceasta, la eveniment au mai participat foşti dependenţi, oficialităţi locale, reprezentanţi din Poliţia Română, actriţa Maia Morgenstern şi preotul Constantin Necula.

Nevoia de campanii de prevenție este tot mai mare

Drăgan Moldoveanu a mai spus că este o mare nevoie de campanii de prevenție în acest domeniu, mai ales dedicate tinerilor, care sunt printre cei mai vulnerabili cetățeni atunci când vine vorba despre consumul de droguri.

„Este mai mare nevoie să investim în campanii de prevenire şi conştientizare. (…) Doar anul trecut am spus tot adevărul despre droguri la peste 10.000 de persoane faţă în faţă. Avem clipuri pe YouTube cu poveştile noastre de viaţă, pe Tik Tok, şi am avut anul trecut peste 120.000 de vizualizări cu o echipă de maxim zece persoane, trei angajaţi şi şapte voluntari. Deci, dacă noi, cu o echipă atât de mică, am putut să facem cât de cât ceva mare, cu atât mai mult, dacă noi ne-am implica la nivel de societate mai mult în campanii de prevenire şi de conştientizare, am fi de mai mare impact, pentru că în realitate sunt aproape trei milioane de elevi doar anul acesta înscrişi în şcoli. Deci este mare nevoie să mergem şi să le aducem tot adevărul despre droguri”, a concluzionat Georgiana Drăgan Moldoveanu.

Sursa foto: Shutterstock

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor